XXV de ani de educație și cercetare în Asistență Socială la Universitatea de Vest din Timișoara

 

Școala universitară de asistență socială de la Timișoara va sărbători în 12 octombrie 2017 un sfert de secol de existență.

După desființarea învățământului de specialitate în România regimului comunist, renașterea profesiei de asistent social a venit în întâmpinarea problemelor sociale grave pe care le avea țara noastră la începutul anilor ’90: copii instituționalizați, persoane cu dizabilități, copii ai strazii etc.

Deschiderea evenimentului va avea loc în Aula Magna a Universității de Vest în 12 octombrie 2017 de la ora 9:30 cu o festivitate aniversară la care vor lua cuvântul personalități academice și activiști sociali din România, Europa și Statele Unite ale Americii.

De la ora 12:00, în aceeași sală a Universității de Vest va avea loc o întâlnire a asistenților sociali din Banat cu echipa de management a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România: Doru Buzducea, Ioan Durnescu, Cristian Roșu și Diana Cristea.

Conferința va continua pe secțiuni între orele 15:00 și 17:00 cu comunicări științifice și organizarea activității de practică în domeniu.

Evenimentele aniversare se vor încheia cu un dineu și premiera piesei “Bandajul” scrisă de profesorul Viorel Prelici (fondatorul învățământului de Asistență Socială din Banat). Rolurile din această piesă de teatru îi vor avea ca protagoniști pe 25 de studenți în Asistență Socială de la Facultatea de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara.

Această conferință aniversară de la Timișoara își propune să promoveze educația, cercetarea și practica din domeniul asistenței sociale romanești prin aducerea în același spațiu de dezbatere a universitarilor, studenților, practicienilor și reprezentanților comunităților locale.